Îmi vine în minte clipa infinită când o să întreb, cu un gol în inimă: “DE CE NU MĂ MAI TREZESC?” Poate astea sunt ultimele cuvinte, şi, dimineaţă, altcineva o să citească rândurile acestea în timp ce oarecine o sa stabilească pentru mine cauza decesului. Sunt conştient că orice clipă e prielnică să mor. Sunt gata să plec? E toată lumea bucuroasă când mă vede, sau fiecare ipostază în care mă aduce viaţa în faţa voastră, naşte ranchiună. Iertaţi-mi ce am făcut împotriva voastră pentru a scăpa de golul din inimă, aici, în Marea Sală De Aşteptare…
Cu stimă, Ionuţ Rus