Blogul lui Ionuţ Rus

Îndur amar o prea grea suferinţă,
O suferinţă, ce numai eu o ştiu.
Nimeni nu ştie, lacrima-n căinţă,
Cât va mai curge-mbătrânindu-mi ochii?
Unde eşti Doamne să-mi alini amarul,
Unde eşti Doamne, să te mai răstignim.
O vino ia-mă, du-mă-n cer în slavă,
Pe-ai noşti părinţi, vrem să-i reîntâlnim.
Nu ne vrem moartea ca al tău Ilie,
Nici depărtarea ca Iona de demult,
Ne vrem un David, o sfântă prietenie,
Să fie între noi, şi cerul sfânt.
Te iubesc Doamne, Te iubesc Isus,
Te iubesc Doamne, Duhule cel Sfânt,
Dar până când rostiv-om Doamne vorbe,
Ce-s în zadar că nu le împlinim.
De ce atâta despărţire,
De ce atâţi orfani rămaşi pe drum,
De ce atâta ură între oameni
De ce atâţia care plâng.
De ce avem multe biserici,
Şi nici pe una n-o umplem,
De ce vrem să fim mari şi ne aprinde,
O lume cu al ei îndemn.
Blestem, ocară şi ruşine,
Cădea-va peste noi curând,
Şi-atunci vedeav-om toţii, bine,
Cine e vrednic, de Canaanul sfânt.

Cu drag, un orfan…